Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
A început Târgul internaţional Indagra
Ieri a debutat, la Romexpo, Indagra 2014, a XIX-a ediţie a Târgului internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei organizat sub patronajul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. La ediţia din acest an participă peste 450 de firme din 22 de ţări. În acelaşi spaţiu expoziţional se vor desfăşura alte cinci târguri cu tematici complementare şi cu tradiţie în domeniu: Indagra Food - Târg internaţional pentru industria alimentară, Expo Drink & Wine - Târg de vinuri, băuturi alcoolice şi non-alcoolice, All-Pack - Expoziţie internaţională pentru ambalaje, materiale, maşini şi echipamente specifice, Autoexpotehnica - Expoziţie internaţională de componente şi accesorii auto şi Târgul de Produse Tradiţionale. De asemenea, în cadrul expoziţiilor de la Romexpo, vizitatorii vor regăsi şi Salonul de Eco-Agricultură, organizat în parteneriat cu Asociaţia Operatorilor din Agricultură Ecologică „Bio-România“, expoziţie ce reuneşte peste 50 de producători. Pe durata celor cinci zile ale târgului sunt organizate conferinţe care abordează subiecte importante din industrie, dedicate în special vizitatorilor specialişti. Potrivit organizatorilor, „în cadrul fiecărei ediţii, la Indagra sunt prezentate noutăţi, au loc diverse concursuri şi se stabilesc noi recorduri“. Vizitatorii vor putea degusta din mâncărurile tradiţionale româneşti, dar vor putea asista şi la cursuri de degustare a vinului, programul de vizitare fiind de miercuri până sâmbătă, între orele 10:00 şi 18:00 şi duminică, între orele 10:00 şi 16:00. (Oana Nistor)