Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Acord al celor 27 asupra „externelor“ UE
Miniştrii Afacerilor externe ai Uniunii Europene au ajuns, luni, la un "acord politic" asupra viitorului serviciu diplomatic european destinat să exprime vocea Europei în lume, a anunţat Preşedinţia spaniolă a UE. Aceasta este o "primă etapă" înainte de continuarea convorbirilor cu Parlamentul European şi Comisia Europeană, a subliniat şeful diplomaţiei spaniole, Miguel Angel Moratinos. Serviciul de Acţiune Externă al UE (SEAE) va regrupa mii de funcţionari la Bruxelles şi în cele 136 de delegaţii europene în lume. Proiectul, născut din Tratatul de la Lisabona, face obiectul unor negocieri intense asupra structurii sale, modului său de funcţionare, finanţării şi principalelor sale posturi, între cei 27, Comisia de la Bruxelles şi Parlamentul European. Potrivit ministrului italian al Afacerilor Externe, Franco Frattini, obiectivul este de a face ca proiectul să fie aprobat de şefii de stat şi de guvern la viitorul summit prevăzut în iunie, apoi de a prezenta textul Parlamentului European în timpul sesiunii din iulie.