Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Acord pentru aprovizionarea cu gaze între Republica Moldova şi Rusia
Republica Moldova şi-a prelungit marţi contractul de aprovizionare cu gaze naturale importate din Rusia, Chişinăul exprimându-şi satisfacţia faţă de faptul că beneficiază de o scădere a preţului. Contractul este indexat la preţul petrolului, astfel că pentru primul trimestru din 2015 preţul a scăzut la 332 de dolari pentru mia de metri cubi, de la 378 de dolari cât era anul trecut. „Am reuşit să garantăm stabilitatea livrărilor de resurse energetice şi securitatea energetică a ţării, ceea ce este deosebit de important în contextul regional actual“, şi-a exprimat satisfacţia ministrul moldovean al economiei, domnul Andrian Candu. Republica Moldova are un consum anual de circa 1,2 miliarde de metri cubi de gaz, pe care le importă din Rusia, scrie AFP, potrivit Agerpres, iar la rândul său, Transnistria separatistă, unde se concentrează cea mai mare parte a industriei Republicii Moldova, consumă aproape 2 miliarde de metri cubi de gaz pe an. (Oana Nistor)