Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Acord româno-spaniol pentru recunoaşterea diplomelor de studii
Recunoaşterea calificărilor profesionale şi a diplomelor de studii, sprijinirea şi informarea românilor care doresc să revină în ţară şi să-şi găsească un loc de muncă, dar şi combaterea muncii la negru sau organizarea de burse de locuri de muncă pentru românii din Spania sunt câteva dintre chestiunile pe care le-a discutat la mijlocul săptămânii trecute, la Madrid, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, doamna Rovana Plumb, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti. „În baza acordului pe care îl vom încheia, la sfârşitul anului 2014, recunoaşterea calificărilor va putea să funcţioneze într-un mod normal: celor care studiază aici şi vin în România să le fie recunoscute diplomele, celor care studiază în România şi vin aici să le fie recunoscute calificările“, a precizat ministrul român al muncii, citat de corespondentul Agerpres. (Oana Nistor)