Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Acord UE-Mercosur
Statele Uniunii Europene şi cele ale Mercosur (Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay) au decis, luni, reluarea negocierilor în vederea încheierii unui acord comercial de liber schimb la începutul lunii iulie. "Acest acord ar deveni cel mai important al Uniunii, pentru că priveşte 700 milioane de cetăţeni şi un potenţial economic de 5 miliarde de euro în exporturi, în ambele sensuri", a declarat premierul spaniol José Luis Rodríguez Zapatero, la finalul summitului bilateral UE-Mercosur. Preşedintele Mercosur, şeful Statului argentinian, Cristina Fernández de Kirchner, a salutat "relansarea negocierilor, după 6 ani de paralizie", dar a atras atenţia că este nevoie ca acest "acord să fie o adevărată asociere, să nu ne mai vedem în calitate de clienţi, ci de asociaţi, pentru ca toţi să obţină avantaje".



.jpg)