Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Activitate cu copiii de la Complexul „Prichindelul“
O delegaţie a Departamentul de Asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, formată din inspectorul social Marius Talmaţchi şi asistentul social Tudor Costea, a vizitat din nou Complexul de servicii „Prichindelul“. Beneficiarii complexului sunt repartizaţi în trei tipuri de servicii, în Centrul de Plasament pentru copilul cu Dizabilităţi, Centrul de Primire de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat şi Centrul Maternal.
Aici, copiii din cadrul Modulului IV - Handicap locomotor şi din cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgenţă au avut ocazia să vizioneze proiecţia unor filme cu tematică religioasă şi morală şi să participe la discuţii interactive pe teme educative şi religioase. Delegaţii Arhiepiscopiei Sibiului au fost întâmpinaţi de directorul complexului sibian, Onorius Moldovan, cu care Departamentului Social al Arhiepiscopiei colaborează în cadrul unor activităţi desfăşurate în parteneriat, conform celor precizate de asistentul Social Tudor Costea.
„La sfârşitul acestei acţiuni de la Centrul „Prichindelul“, inspectorul social Marius Talmaţchi, din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, a transmis copiilor binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, i-a asigurat că o nouă vizită a membrilor Departamentului Social va avea loc cât de curând, apoi le-a oferit mici daruri, constând în dulciuri şi iconiţe“, a mai menţionat Tudor Costea.
Colaborarea Departamentului Social al Arhiepiscopiei Sibiului cu Complexul „Prichindelul“ constituie o tradiţie. Centrul a primit adeseori sprijin din partea Arhiepiscopiei Sibiului, printr-o serie de activităţi educative, prin asistenţa religioasă oferită de preoţi şi prin acţiuni filantropice, destinate copiilor.
Beneficiarii de la „Prichindelul“ sunt repartizaţi în trei tipuri de servicii, în Centrul de Plasament pentru copilul cu Dizabilităţi, Centrul de Primire de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat şi Centrul Maternal unde se oferă găzduire pe perioada determinată, servicii de îngrijire socială şi medicală, sprijin de urgenţă în vederea reducerii efectelor situaţiilor de criză, consiliere psihologică etc. Toate aceste servicii sunt oferite prin Direcţia Generală şi Asistenţă a Copilului din cadrul Consiliului Judeţean. (Oana Rusu)