Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Agricultura primeşte trei procente din PIB
Plafonul total al cheltuielilor bugetare alocat Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) va fi de 13,44 miliarde de lei în 2009, mai mare cu 13,95% faţă de prevederile bugetare din 2008, reprezentând o creştere cu 1,64 miliarde de lei, potrivit MAPDR
Această sumă reprezintă 2,29% din PIB - pondere similară cu 2008 - şi reprezintă doar cheltuielile bugetare aferente acţiunilor finanţate integral din fonduri naţionale, cofinanţarea şi cheltuielile neeligibile corespunzătoare fondurilor externe nerambursabile, cheltuielile bugetare destinate prefinanţării fondurilor externe nerambursabile, precum şi plafonul creditelor externe rambursabile. Potrivit ministrului de resort, Ilie Sârbu, agricultura ar putea primi 3% din PIB, dar în acest procent ar intra şi finanţările alocate instituţiilor aflate în coordonarea MADPR cu activităţi în sector, cum ar fi ANSVSA. În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor, totalul cheltuielilor bugetare cuprinse în proiectul de buget pe anul 2009 este de 6,174 miliarde de lei, ceea ce reprezintă acţiunile finanţate integral din fonduri naţionale (5,24 miliarde de lei), dar şi cofinanţarea şi cheltuielile neeligibile aferente fondurilor externe nerambursabile din Fondul European de Garantare pentru Agricultură, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi Fondul European pentru Pescuit, care depăşesc 926,2 milioane de lei. Potrivit datelor MAPDR, propunerea nivelului cheltuielilor bugetare aferente anului 2009 în limita plafonului de 6,174 miliarde de lei solicitat de MAPDR reprezintă o creştere cu 13,56% faţă de sumele alocate prin deschideri de credite ale MAPDR pe anul 2008, adică un plus de 737,4 milioane de lei, dar şi o creştere cu 7,8% faţă de prevederile bugetare ale MAPDR pe anul 2008 (446,68 milioane de lei). În buget, fondurile externe nerambursabile sunt în sumă de 7,11 miliarde de lei, iar plafonul creditelor externe rambursabile este de 154,12 milioane de lei. Şeful MAPDR a subliniat, recent, că în 2009 bugetul pentru agricultură trebuie să acopere în principal cofinanţările, subvenţiile pentru agricultori şi sumele necesare pentru împăduriri, menţionând că vor fi reduse toate cheltuielile de capital pentru achiziţii.