Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit în acest an profesorilor americani Robert Hall şi Michael Woodford pentru studiile lor cu privire la „fundamentele microeconomice ale stabilizării macroeconomice”,
Apă restricționată în Alba
Furnizarea apei potabile va fi întreruptă, noaptea, în mai multe comune din judeţul Alba, pe fondul consumului mare din această perioadă, a anunţat operatorul regional de apă. Astfel, începând din 21 iunie, între orele 23:00 și 5:00, nu se va furniza apă în localităţile Mihalţ, Obreja, Cistei, Bucerdea Grânoasă, Sâncel, Iclod, Lunca Târnavei, Şona, Valea Lungă, Glogoveţ, Lunca şi Lodroman, iar în comunele Gârda de Sus, satele Gheţari, Ocoale, Mununa, Hănăşeşti, Dealu Frumos şi Gârda Seacă, şi Gârbova, alimentarea se va face în funcţie de rezervele acumulate. (C. Z.)



.jpg)