Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Aprovizionarea cu benzină, reluată în Grecia
Armata greacă a început, de sâmbătă, să aprovizioneze cu combustibil aeroporturile şi spitalele, pentru a îndeplini astfel un ordin al guvernului grec, emis ca reacţie la refuzul transportatorilor de a suspenda greva în care se află de lunea trecută, transmite agenţia Efe. Măsura guvernamentală obligă firmele private de transport să pună la dispoziţia autorităţilor vehiculele şi personalul de care dispun. Unii dintre greviştii care au protestat împotriva deciziei executivului de a liberaliza sectorul transporturilor au declarat pentru Efe că vor înainta acţiuni în justiţie împotriva guvernului. Între timp, forţele de ordine au fost desfăşurate în jurul rafinăriilor, pentru a evita confruntările dintre grevişti şi transportatorii care s-au prezentat sâmbătă dimineaţa la muncă.



.jpg)