Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Asigurarea recoltelor de struguri pentru vin
Cererile de plată pentru măsura de asigurare a recoltelor de struguri pentru vin pot fi depuse până la data de 30 noiembrie curent. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează printr-un comunicat că beneficiarii trebuie să depună la centrele judeţene şi la Centrul municipiului Bucureşti al APIA o cerere de plată (conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din normele metodologice). Cererea trebuie să fie însoţită de copia actului de identitate, pentru persoane fizice, certificat de înregistrare eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi certificat de înregistrare fiscală, pentru persoane juridice. De asemenea, nu trebuie să lipsească copia actelor care să dovedească dreptul de proprietate şi/sau de exploatare pentru suprafaţa asigurată, fişă informatizată a suprafeţelor viticole pentru care se solicită sprijin financiar, eliberată de către direcţiile pentru agricultură judeţene şi al municipiului Bucureşti, şi copia poliţei de asigurare.