Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ateliere pentru toate vârstele în grădina ICR
Institutul Cultural Român (ICR) organizează începând de astăzi, 10 august, şi până la data de 30 septembrie, în grădina instituţiei din Bucuresti, o serie de ateliere pentru toate vârstele. „În această vară, la ICR se dezvoltă cunoştinţe şi se cultivă pasiuni; artişti, jurnalişti şi scriitori vin în sala şi în grădina ICR să-şi împărtăşească experienţele pe înţelesul celor mici, dar şi pe gustul celor mari”, informează ICR, într-un comunicat citat de Agerpres. Vor fi ateliere de istoria artei, pictură şi desen, artă decorativă, canto şi fotografie, precum şi un atelier „de scris jurnalistic şi beletristic”. Atelierele pentru copii vor fi organizate în serii de câte două săptămâni în perioada 10 august - 10 septembrie, iar cele pentru adulţi în perioada 10 august - 30 septembrie, participarea fiind gratuită. (Oana Nistor)