Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Autorităţile de la Tiraspol oferă pensii celor care devin cetăţeni transnistreni
Autorităţile separatiste de la Tiraspol oferă pensii locuitorilor satelor din stânga Nistrului, aflate sub jurisdicţia Chişinăului, care acceptă să depună cerere şi să obţină „cetăţenie transnistreană“. Primarul satului Coşniţa, Alexandru Leşan, a declarat pentru agenţia Info-Prim că bărbaţii pot primi pensie la 60 ani, femeile cu mai puţin de trei copii - la 55 ani, iar femeile cu trei copii sau mai mulţi - la 52 ani. Faţă de această situaţie, Ion Leahu, membru al delegaţiei Chişinăului în Comisia Unificată de Control (organism ce controlează acţiunile militare în zona de securitate de pe Nistru -n.r.), a semnalat faptul că administraţia transnistreană, care nu a recunoscut niciodată satele din stânga Nistrului drept parte componentă a Republicii Moldova, şi-a intensificat în ultima perioadă presiunile asupra populaţiei din zonă, pentru ca aceasta să treacă sub jurisdicţie transnistreană. „În ultimul timp, s-au activizat destul de mult structurile de forţă - miliţia şi Ministerul de securitate transnistrean - cu scopul de a impune localnicilor opinia că ar fi cazul să treacă sub jurisdicţie transnistreană. Ei fac agitaţie, formează grupuri de iniţiativă care, posibil, la timpul potrivit, vor încerca să iniţieze desfăşurarea unor referendumuri. Nu este exclus, ca, pentru a eficientiza această propagandă, aceştia să lanseze zvonuri că facilităţile de care se bucură locuitorii satelor din stânga Nistrului vor fi anulate“, a declarat Ion Leahu. Reprezentantul Chişinăului în Transnistria a mai indicat că reprezentanţii Tiraspolului califică schimbarea guvernării din Republica Moldova drept o situaţie politică instabilă şi declară direct că, atât timp cât ea există, decizii importante în vederea soluţionării problemelor din zona de securitate nu se vor adopta.