Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Autorităţile sunt pregătite să înfrunte iarna
Utilajele şi echipamentele de deszăpezire pentru întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi sunt în dotarea CNADNR, care va acţiona în această iarnă cu 69 de autofreze de curăţat zăpada de capacitate medie, 31 de autofreze de curăţat zăpadă de capacitate mare şi şapte vehicule echipate pentru intervenţii speciale pe timp de iarnă. De asemenea, autorităţile susţin că sunt asigurate deja şi stocurile de materiale antiderapante şi carburanţii. Potrivit ministrului transporturilor, domnul Ioan Rus, probleme ar fi în judeţele Galaţi şi Gorj, unde încă nu au fost semnate contractele sau au fost reziliate, cum este cazul Gorjului. „Până când se va rezolva problema cu semnarea contractelor, CNADNR va lua măsuri ca instituţiile din subordinea sa, respectiv direcţiile regionale, să asigure aceste probleme care ar putea apărea până la semnarea contractului“, a dat asigurări ministrul. (Oana Nistor)