Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Avertisment american la adresa Chinei
Preşedintele american, Barack Obama, a cerut Chinei, folosind un limbaj neobişnuit de dur, să nu se mai "joace" cu sistemul economic internaţional prin politica comercială şi monetară practicată, în timp ce Beijingul a ripostat, subliniind că regulile au fost scrise "de alţii", fără consultări. Barack Obama a insistat ca Beijingul să permită aprecierea mai abruptă a yuanului, notând că moneda "este menţinută în mod artificial la niveluri scăzute, afectând inclusiv companiile americane şi locurile de muncă din SUA".



.jpg)