Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Bacalaureatul continuă luni cu probele scrise
A doua sesiune a examenului de bacalaureat continuă luni, 25 august, cu proba scrisă la limba şi literatură română, urmată pe 27 august de proba obligatorie a profilului, iar pe 29 august de susţinerea probei scrise la alegere a profilului şi specializării. Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, cei mai mulţi candidaţi s-au înscris pentru susţinerea examenului la limba şi literatura română (39.049 absolvenţi), respectiv la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării (39.369). Dintre aceştia din urmă, cei mai mulţi absolvenţi au optat pentru biologie (25.134), dar şi geografie (9.139), fizică (2.169) sau chimie (1.535). La proba obligatorie a profilului ce se va desfăşura miercuri, 27 august, s-au înscris 36.228 absolvenţi, dintre care 31.845 vor susţine examenul la matematică şi 4.383 la istorie. Peste 63.000 de absolvenţi s-au înscris la sesiunea august-septembrie a bacalaureatului, 42.121 fiind din promoţia 2013-2014, iar ceilalţi 21.202 din promoţiile anterioare, informează MEN. Candidaţii din promoţiile anterioare, care au susţinut de cel puţin două ori examenul şi care se prezintă la toate probele, au plătit 230 de lei. În celelalte cazuri, suma plătită a fost stabilită diferenţiat, în funcţie de numărul probelor pe care le va susţine candidatul. Afişarea rezultatelor se va face pe data de 1 septembrie, până la ora 12:00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00-16:00. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza pe 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie. (Oana Nistor)