Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Băncile nu acceptă falimentul personala
Asociaţia Română a Băncilor consideră că în acest moment nu este bine să fie introdusă legea falimentului personal, deoarece nu este foarte bine documentată şi explicitată, a declarat preşedintele ARB, Radu Graţian Gheţea. "Nu considerăm că în acest moment e bine să fie introdusă o astfel de lege, pentru că nu este foarte bine documentată, se folosesc texte de lege dintr-o lege americană. Suntem împotrivă ca această lege să fie promovată acum", a explicat Gheţea. Proiectul, realizat după modelul legii falimentului personal din SUA, permite instanţelor să stabilească dacă o persoană se află în insolvenţă scuzabilă sau faliment fraudulos.



.jpg)