Confruntați în ultimii ani cu pierderi masive de familii de albine și scăderea producţiei, apicultorii solicită mai mult sprijin, inclusiv un ajutor de minimis pentru care se fac demersuri încă de anul trecut.
Barroso se teme că Europa ar putea reveni la nivelul anilor ’30
Liderul Confederaţiei europene a sindicatelor şi preşedintele CE se tem că Europa s-ar putea întoarce la nivelul "anilor '30", în cazul aplicării măsurilor de austeritate, în opinia lui John Monks, sau în cazul neimplementării lor, potrivit lui Barroso, relatează publicaţia electronică EUObserver.
Cu măsurile de austeritate "ne întoarcem în anii '30, în timpul Marii Depresii, când ne-am ales cu dictaturi militare. Nu spun că am ajuns acolo, dar situaţia poate deveni foarte gravă, nu doar din punct de vedere economic, ci şi politic", a declarat secretarul general al Confederaţiei. Potrivit lui Monks, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso (FOTO), are aceleaşi temeri, dar bazate pe o logică diametral opusă. "Am avut o discuţie cu Barroso vinerea trecută despre ce se poate face pentru Grecia, Spania, Portugalia şi restul ţărilor şi mesajul lui a fost clar: "Dacă nu implementează aceste pachete de măsuri, aceste ţări ar putea să dispară în sensul în care le cunoaştem noi ca democraţii. Nu au de ales, asta e"."


