Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Berceanu: Subvenţiile pentru animale nu pot fi plătite integral în 2010
Ministrul interimar al Agriculturii, Radu Berceanu, a cerut crescătorilor de animale să accepte ca în 2009 să fie acordată doar o parte din subvenţia la bovine şi ovine, iar restul plăţilor să fie efectuate în primele două luni din 2010, explicând că bugetul nu permite acum alocarea tuturor banilor.
El a afirmat că acest sistem de plată a subvenţiilor a fost aplicat şi în 2008, când „economia duduia“, iar subvenţiile au fost achitate integral în primele luni ale anului 2009. În sistemul propus de ministrul interimar al Agriculturii, crescătorii de animale ar primi în acest an doar o treime din totalul subvenţiei. „Dacă cumva se mai adună bani până la sfârşitul acestui an, de la ministere care nu cheltuiesc toţi banii şi de la Fondul de rezervă, poate mai dăm câte ceva. Nu vrem să ne angajăm la plăţi pe care nu le putem face, dar ştim sigur că putem aloca suma integral în primele luni ale anului viitor. Dacă fermierii nu acceptă propunerea, vor continua protestele, dar nu văd ce altceva putem face“, a spus Berceanu, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern. Ministrul interimar a arătat că plafonul maxim al subvenţiei convenit cu Uniunea Europeană este de 571 lei/cap bovină în vârstă de peste şase luni, iar recensământul prin care este stabilit numărul de bovine a fost încheiat abia la începutul lunii octombrie. Aceeaşi situaţie este şi în cazul subvenţiilor pentru ovine, unde plafonul maxim este de 44 lei/cap animal, iar recensământul a fost încheiat la 15 octombrie.