Perspectivele pentru anul agricol 2026 sunt pozitive, mai ales la culturile de toamnă, care reprezintă peste 70% din total, însă fermierii vor continua să se confrunte cu incertitudini legate de preţuri,
Berlin: „Ostaticii din Egipt au fost eliberaţi fără luptă“
Secretarul de stat german pentru Afaceri Interne, August Hanning, a afirmat că răpitorii celor 11 turişti europeni (printre care şi o româncă) eliberaţi luni în Egipt „au eliberat din proprie iniţiativă“ ostaticii. „Unii dintre răpitori au fost ucişi sau capturaţi de forţele sudaneze. Răpitorii rămaşi au eliberat apoi ostaticii“, a informat oficialul de la Berlin. „Forţele speciale germane s-au dus în Egipt pentru a ajuta la operaţiunile de eliberare, dar nu au intervenit“, a confirmat oficialul. De asemenea, ghizii egipteni şi cei cinci turişti italieni au susţinut că nu a fost vorba de nici o luptă, ci au fost pur şi simplu au fost lăsaţi să plece. Surse din forţele de securitate germane au declarat că 6 răpitori, care aveau cu ei ostaticii, au fost ucişi duminică la un baraj rutier pe care încercau să-l treacă. De asemenea, alţi doi răpitori au fost arestaţi. Potrivit surselor, răpitorii erau membri ai „unor triburi locale“ care acţionau la frontierele dintre Egipt, Sudan, Ciad şi Libia. Aceste precizări vin după ce Egiptul a susţinut că ostaticii au fost eliberaţi de un comando egiptean într-o tabără din Ciad, după un schimb de focuri soldat cu uciderea a jumătate dintre răpitori.


