Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Bilanţul inundaţiilor creşte de la o zi la alta
În ultimele 24 de ore au fost afectate de inundaţii 14 localităţi din şase judeţe (Argeş, Covasna, Galaţi, Ialomiţa, Prahova şi Tulcea) şi au fost evacuate din calea apelor 56 de persoane, a informat, ieri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
În ultimele 24 de ore, ploile căzute peste România au avariat 450 de gospodării, curţi şi anexe gospodăreşti şi 22 de locuinţe şi au fost inundate 1.324 de hectare teren arabil, păşuni şi fâneţe, şapte obiective socio-economice, două drumuri comunale, zece podeţe şi 14 punţi pietonale. Zeci de gospodării dintr-un cartier mărginaş al municipiului Câmpulung Muscel au fost inundate de apele umflate ale unui pârâu, care s-a revărsat în urma unei ploi torenţiale ce a căzut sâmbătă seară. Potrivit reprezentanţilor ISU Argeş, pârâul Valea Româneştilor, afluent al Râului Târgului, a inundat 39 de gospodării, după ce o porţiune din digul de protecţie a cedat, în unele zone nivelul apei atingând peste un metru. Ploile torenţiale căzute în seara de sâmbătă au inundat cinci străzi din municipiul Sfântu Gheorghe, în unele zone, nivelul apei măsurând aproape jumătate de metru. Ploi torenţiale au căzut şi în judeţele Alba şi Hunedoara, mai multe gospodării, poduri şi podeţe fiind colmatate. Tabără pentru sinistraţi la Dorohoi Autorităţile botoşănene au demarat, sâmbătă, lucrările de amenajare a unei tabere de sinistraţi în municipiul Dorohoi, care va asigura, provizoriu, spaţii de cazare pentru familiile ce au rămas fără locuinţă, a anunţat prefectul Cristian Roman. Potrivit acestuia, tabăra urmează a fi construită pe un teren privat şi va beneficia de toate utilităţile. "Locuinţele modulare sunt cea mai rapidă formă de a-i ajuta pe oameni. Pe cei care nu au efectiv altă soluţie. Am cerut sprijinul autorităţilor locale să meargă să îi convingă pe oameni că asta este cea mai bună soluţie", a afirmat Roman. Într-o primă etapă, în municipiul Dorohoi vor fi montate 40 de module. Potrivit estimărilor, peste 200 de familii din Dorohoi au rămas fără locuinţe. Puncte de colectare a ajutoarelor în Capitală Bucureştenii care vor să doneze ajutoare pentru persoanele afectate de inundaţii vor putea face acest lucru la cele 23 de centre de colectare deschise de autorităţile locale în mai multe zone ale Capitalei. Un centru de colectare va fi deschis la fostul sediu al Primăriei Municipiului Bucureşti (din Bulevardul Regina Elisabeta), acesta urmând să fie deschis timp de o lună, între orele 9:00 şi 21:00. În sectorul 2 a fost înfiinţat un centru temporar pe Aleea Circului, iar în sectorul 3 un centru pe Calea Dudeşti Pantelimon. În sectorul 4 au fost deschise şase corturi de colectare, iar Primăria sectorului 5 a deschis 11 centre de colectare a ajutoarelor. Şi Primăria sectorului 6 a deschis trei centre unde cetăţenii pot dona haine, obiecte de strictă necesitate, electrocasnice în stare de funcţionare şi alimente neperisabile - sediul Complexului de Servicii Sociale "Sf. Nectarie", la Centrul pentru Copii cu Dizabilităţi "Domniţa Bălaşa" şi la sediul Direcţiei Protecţia Copilului. Belgia trimite o echipă de intervenţie în România Belgia se pregăteşte să trimită o echipă de intervenţie formată din opt persoane, relatează site-ul radioteleviziunii publice belgiene. Echipa de reacţie rapidă B-Fast va transporta şi o staţie de epurare a apei, 14 pompe şi cinci generatoare, potrivit rtlinfo.be. "Protecţia civilă belgiană este specializată în instalarea de sisteme de pompare de mare capacitate", a declarat Jerome Glorie, director general al Apărării Civile belgiene.