Teatrul Luceafărul din Iaşi a găzduit miercuri, 27 noiembrie, seara cultural-aniversară „Biserica Bărboi - tezaur al Ortodoxiei“. În debutul manifestării moderate de scriitorul Grigore Elisei, a fost vizionat filmul documentar din arhiva parohiei care cuprinde imagini din timpul lucrărilor de consolidare şi restaurare a ansamblului arhitectural Bărboi (1984-1988) şi de la slujba de resfinţire, oficiată de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist pe 27 noiembrie 1988.
Părintele Constantin Andrei, parohul Bisericii Bărboi, a menţionat că manifestările prilejuite de împlinirea a 25 de ani de la redeschiderea Bisericii Bărboi din Iaşi au fost organizate pentru a da un exemplu generaţiilor care vin şi pentru a exprima astfel recunoştinţa faţă de înaintaşi: „Trebuie să luăm aminte la tezaurul artistic, cultural şi istoric pe care îl deţine Biserica Ortodoxă. Mulţumim celor care ne-au onorat cu prezenţa, dar şi Consiliului Judeţean Iaşi care ne-a sprijinit foarte mult în organizarea acestor manifestări“. Academicianul Răzvan Teodorescu a amintit că, în urmă cu o lună de zile, se lansa la Bucureşti volumul „25 de ani de la distrugerea Mănăstirii Văcăreşti“. „Astăzi (n.r. miercuri), vin la Iaşi să vorbim despre cum, acum 25 de ani, a fost salvat un monument. Vedem că o anumită epocă a avut culori diferite. O serie întreagă de personalităţi ale nomenclaturii comuniste ne-au transmis prin diverse căi că li se pare ciudat ce se întâmplă la Văcăreşti. După revoluţie, am aflat că Nicolae Ceauşescu a avut dubii referitoare la distrugerea Văcăreştiului, ordonând la un moment dat retragerea utilajelor. Comunismul a avut mai multe etape. Însăşi epoca Ceauşescu a avut momentul de liberalizare în care s-a lucrat. În anii â60 se faceau nişte restaurări admirabile. Distanţarea de Uniunea Sovietică trebuia să constituie şi o subliniere a identităţii naţionale. Li s-a spus comuniştilor că formula identităţii naţionale cea mai pură este Biserica. Un rol deosebit l-a avut patriarhul Iustinian care a reuşit să salveze Biserica Ortodoxă Română şi demnitatea acesteia. Astfel, s-au restaurat monumente istorice, după ce au venit şi specialişti din afara ţării. Lucrurile s-au schimbat în anii următori. Biserica continua să aibă colaborarea tacită cu unele autorităţi locale. În unele locuri, autorităţile au fost odioase. Patriarhul Teoctist mi-a mărturisit că era ajutat la Iaşi de domnul Constantin Leonard, pe atunci prim-secretar al Comitetului Judeţean Iaşi. Personal, mai ştiu câţiva demnitari ai epocii care erau înainte de toate români. În epoca comunistă au trăit oameni cu frică de Dumnezeu care au înţeles importanţa bisericilor monument. La Bucureşti, noi am pierdut bătălia prin faptul că a fost dărâmată Biserica Văcăreşti, la Iaşi, dumneavoastră aţi câştigat-o prin salvarea Bisericii Bărboi“, a spus academicianul Răzvan Teodorescu.
Sărbătoare a monumentului
Grigore Elisei a mulţumit părintelui Constantin Andrei, parohul Bisericii Bărboi, pentru „invitaţia la reflecţie asupra a ceea ce a fost şi pe temelia căreia se construieşte prezentul şi mai ales se gândeşte arhitectonic viitorul“.
Pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, a menţionat că patriarhul Iustin Moisescu a avut o contribuţie esenţială la refacerea monumentele din cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, toate complexurile muzeale şi mănăstirile fiind restaurate în anii grei ai comunismului. În acelaşi timp, pr. prof. dr. Ion Vicovan a remarcat că manifestarea organizată de parohia Bărboi scoate în evidenţă viaţa unui monument. „Chiar dacă este lăcaş de închinare, Biserica Bărboi a avut şi are o istorie. Consider că în această seară (n.r. miercuri) suntem prezenţi la o sărbătoare a monumentului. Apoi, este o sărbătoare închinată ctitorilor şi tuturor celor care în acest interval au realizat lucrări deosebite la Bărboi“, a subliniat pr. prof. dr. Ion Vicovan, care a adăugat că Biserica a avut o activitate deosebită în vremea comunismului, în pofida condiţiilor foarte grele. „Marele merit al acestor aniversări este acela de a arăta ce s-a întâmplat înainte de 1989. Astfel, avem speranţa că, oricât de grele ar fi timpurile, Biserica merge înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu. Patriarhul Teoctist, pe vrema arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, a avut o lucrare insuficient de cunoscută de noi, oamenii, dar foarte importantă. Biserica Bărboi are un loc aparte în istoria Iaşului, prin tot ceea ce a cunoscut în decursul timpului, dar şi prin poziţia, arhitectura şi frumuseţea ei“, a remarcat decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi.
„Să ne asumăm lucrurile petrecute în perioada comunistă“
Părintele Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, a precizat faptul că Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, deşi nu a putut fi prezent la manifestările prilejuite de împlinirea a 25 de ani de la redeschiderea Bisericii Bărboi, a urmărit îndeaproape desfăşurarea acestor momente organizate de la împlinirea unui sfert de veac de la resfinţirea sfântului lăcaş închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din centrul Iaşului. „Biserica Bărboi a reprezentat un monument de suflet pentru patriarhul Teoctist, care a fost mentor al Înaltpreasfinţitului Teofan, ghidându-i paşii de arhiereu“, a explicat pr. Constantin Sturzu, care s-a referit apoi la Biserica Bărboi din Iaşi ca loc unde s-a reuşit reînnodarea unor lucruri noi: „Părintele paroh Constantin Andrei a fost mereu un om foarte activ şi a avut capacitatea de a intra în dialog cu oameni de toate categoriile. Ceea ce a reuşit la Bărboi părintele Constantin Andrei sunt convins că ar onora şi bucura pe oricare alt preot paroh să poată realiza. A sosit demult vremea unei împăcări, în sensul asumării istoriei aşa cum a fost ea. E momentul să vindecăm rănile trecutului, să iertăm ceea ce se poate ierta şi să arătăm lucrurile bune, acolo unde s-au făcut. Mă bucură că avem printre noi un fost prim-secretar de partid (n.r. Constantin Leonard), care a fost onorat de aplauzele dumneavoastră. Este nevoie să ne asumăm lucrurile petrecute în perioada comunistă. Trebuie să vedem ce putem face de acum înainte, pentru că alt tip de întuneric stă să vină peste ţară“.
Florin Cântec, director la Arhivele Naţionale Iaşi, şi-a exprimat bucuria de a vedea imaginile de arhivă de la resfinţirea Bisericii Bărboi din Iaşi, care sunt „documente de nepreţuit“. De asemenea, Florin Cântec a declarat că mărturiile despre Biserica Bărboi sunt foarte puţine la Arhivele Naţionale din Iaşi: „Ne dorim să deschidem o cercetare mai detaliată pe fondul familiei Sturdza sau pe lucruri legate de cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea“. Tenorul Mihail Munteanu din Chişinău a susţinut la final un moment artistic, iar Corala „Sfântul Ierarh Leontie“ din Rădăuţi a susţinut un repertoriu de muzică religioasă şi de cântece patriotice.