Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Blue Air a suspendat toate cursele interne
Compania de transport aerian Blue Air a suspendat, începând din 10 august, toate cursele interne ale companiei, a declarat Florentina Ivan, purtătorul de cuvânt al operatorului aerian. "Începând de marţi, 10 august, am suspendat cursele interne ale companiei, din lipsă de clienţi. Este vorba de cursele tur-retur Bucureşti-Timişoara, Bucureşti-Arad şi Bucureşti-Cluj. Cursele vor fi reluate dacă va exista cerere din partea clienţilor noştri", a spus reprezentantul operatorului aerian. Blue Air este o companie cu capital integral privat românesc şi operează zboruri către peste 50 de destinaţii din Europa, fiind transportatorul oficial al Poştei Române.



.jpg)