Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
BNR ar putea opera modificări în conducerile băncilor
Banca Naţională a României ar putea primi puteri sporite de a solicita modificări în conducerile băncilor sau în acţionariatul acestora, dacă există motive de nemulţumire privind activitatea instituţiilor de credit respective, a declarat, ieri, economistul-şef al BNR, Valentin Lazea. „Va fi o propunere legislativă. Va fi o lege care trebuie aprobată de Parlament. Asta se intenţionează, ca Banca Naţională să poată opera modificări în conducerile băncilor şi în acţionariat, dacă nu sunt efectuate acţiunile corecte, de exemplu dacă nu se aduce capital suficient“, a spus Lazea. El a adăugat că băncile din România vor trebui să aibă o rată a solvabilităţii de minimum 10% până în luna septembrie.



.jpg)