Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Borșul ucrainean, pe lista patrimoniului imaterial în pericol
Cultura borşului ucrainean a fost inclusă pe lista UNESCO a patrimoniului mondial imaterial în pericol, a decis organizaţia, după cum relatează AFP. „Existenţa ciorbei în sine nu este cu siguranţă în pericol, însă moştenirea umană şi vie asociată borşului este în pericol imediat, deoarece capacitatea populaţiilor de a practica şi transmite moştenirea culturală imaterială este serios perturbată din cauza conflictului armat, în special a strămutării forţate a comunităţilor”, a explicat Pier Luigi Petrillo, raportorul comisiei de evaluare a dosarului ucrainean.
Din cauza războiului, „oamenii nu mai sunt capabili să pregătească sau chiar să cultive legumele locale necesare pentru prepararea” borşului, a subliniat Petrillo. „Ei nu se mai pot reuni nici măcar pentru a practica fabricarea borşului, ceea ce subminează aspectele sociale şi culturale. Prin urmare, transmiterea acestui element este în pericol”, a subliniat el.
Borşul ucrainean este o ciorbă în care ingredientul principal este sfecla roşie. Mai conține zeamă de carne sau pește, cartofi, varză, morcovi, fasole, ceapă, ardei, roșii, usturoi. Este acrit cu un sos alb specific, numit pidpalka, roșii, zer, oțet sau suc de lămâie și asezonat cu smântână, frunze de pătrunjel şi mărar. „Victoria în războiul borşului este a noastră”, a reacţionat ministrul ucrainean al culturii, Oleksandr Tkacenko, în urma anunţului UNESCO, referindu-se la disputa pe această temă cu Rusia, unde se prepară de asemenea această ciorbă.