Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Brand comun al producătorilor bio din zona Carpaților
La cea de-a doua ediţie a Festivalului European BIO şi al Tradiţiilor Locale, care s-a desfăşurat la sfârșitul săptămânii trecute, între 6 și 8 septembrie, în comuna Ibăneşti, județul Mureș, s-a remarcat o iniţiativă de promovare a agriculturii ecologice din regiunea estică a Europei: lansarea mărcii „BIO-Carpatica”, un brand comun al producătorilor bio din opt ţări din zona Carpaţilor: Cehia, Slovacia, Polonia, Ucraina, Ungaria, România, Serbia și Republica Moldova (pentru că dealurile din Republica Moldova aparţin Carpaţilor, potrivit inițiatorilor). „Anul acesta vor fi (pe piață, n.r.) primele produse bio din cele opt ţări care sunt străbătute de Munţii Carpaţi. (…) Aceste opt ţări îşi vor produce produsele lor bio, dar pe etichetă vor avea sigla «BIO-Carpatica Food». Este deja o marcă înregistrată şi fiecare ţară va oferi în celelalte ţări produsele sale”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Bio România, Avraham Marian Cioceanu.
Produsele „BIO-Carpatica” vor putea fi distribuite prin orice lanţ de magazine din România. „Ne dorim ca în fiecare magazin să existe un raft cu produse «BIO-Carpatica», ar fi un pas înainte pentru a consolida acest brand şi a conştientiza consumatorii asupra produselor bio”, a afirmat Cioceanu, care a subliniat că în țara noastră vânzările de alimente certificate bio au crescut cu aproape 20%.
În Estul Europei, Polonia deţine de departe supremaţia în domeniu. Prezent la Ibănești, Maziejuk Wawrzyniec, vicepreşedintele Polska Ekologia - asociaţia producătorilor bio din Polonia, a precizat că țara sa are una dintre cele mai dezvoltate agriculturi şi industrii alimentare ecologice din Europa, cu peste 230.000 de producători şi circa 760 de procesatori. În România, potrivit lui Viorel Morărescu, director în cadrul Ministerului Agriculturii, există 14.000 de operatori în agricultura organică.