Cheltuielile medii cu medicina preventivă în Uniunea Europeană au scăzut de la 216 euro pe cap de locuitor, în 2021, până la 202 euro în 2022, arată datele publicate recent de Eurostat. În rândul statelor
Britanicii trag linie la 5 ani de la Brexit
După referendumul din 2016 în care 52% dintre britanici au votat în favoarea Brexitului, la 31 ianuarie 2020 s-a produs ieşirea oficială a Regatului Unit din UE. La cinci ani de la acel moment, doar trei din zece britanici consideră că Brexitul a fost pozitiv, iar majoritatea (55%) doresc ca ţara lor să revină în Uniune. Actualul guvern de la Londra, condus de laburistul Keir Starmer, este deschis ideii de a consolida relaţia cu UE, ilustrativă în acest sens fiind reuniunea UE-NATO-Marea Britanie pe tema apărării care are loc astăzi în Belgia, prima de acest gen cu participarea britanicilor după ani de tensiuni legate de Brexit.
Ieşirea din Uniunea Europeană va continua să fie „pentru totdeauna” un subiect de actualitate pentru Regatul Unit, având în vedere necesitatea permanentă de revizuire a acordurilor bilaterale şi de îmbunătăţire a colaborării în probleme precum securitatea sau schimbările climatice, relatează EFE, citând raportul centrului de studii „UK in a Changing Europe” (UKICE), ce marchează cinci ani de la Brexit. „Relaţia dintre Regatul Unit şi UE va continua să se schimbe, indiferent dacă se revizuiesc sau nu textele juridice care o guvernează, Acordul de retragere şi Acordul comercial şi de cooperare”, a spus directorul UKICE, Anan Menond, în cadrul prezentării raportului.
Studiul, la redactarea căruia au participat mai mulţi experți, abordează modul în care, deşi nefavorabil, impactul economic al Brexitului a fost în anumite privinţe mai mic decât se aştepta. Raportul avertizează, de asemenea, că Executivul laburist va fi prudent atunci când va renegocia o nouă apropiere de UE. „Revenirea la piaţa unică, uniunea vamală şi libertatea de circulaţie sunt excluse”, a spus Simon Usherwood, unul dintre autori, iar orice nou acord va fi unul „pe scară redusă, mai degrabă tehnic şi cu un impact limitat”. Cu toate acestea, a adăugat el, există mai multe oportunităţi pentru ca cele două părți să identifice un teren comun, precum întâlnirea informală a liderilor europeni de astăzi şi un viitor summit Regatul Unit-UE.
Efectul Brexitului asupra economiei nu a reprezentat atât un şoc, cât o „puncţie lentă”, a apreciat economistul Jonathan Portas la prezentarea raportului. Deşi ieşirea din UE înseamnă o reducere cu 4% a productivităţii pe termen lung, iar exportul de bunuri şi nivelul investiţiilor s-au redus în mod semnificativ, sectorul serviciilor a crescut anual cu 7,5%, situând pe plan internaţional Marea Britanie doar în urma SUA, potrivit documentului.
Conform experților, „marea surpriză” a Brexitului a fost că, în pofida pronosticurilor, noul sistem de imigraţie care a încetat să favorizeze cetăţenii din UE a stimulat ocuparea forţei de muncă şi creşterea PIB-ului. În ceea ce privește sfera academică, aici impactul a fost puternic deoarece în ultimii cinci ani numărul studenţilor europeni a scăzut cu 53%, de la 64.120 la 31.000, ceea ce a reprezentat un regres pentru multe universităţi britanice. (C. Z.)