Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Bulgaria cere interzicerea pesticidelor ce provoacă moartea albinelor
Sofia va sprijini interzicerea pesticidelor ce provoacă moartea albinelor, a anunţat premierul bulgar Marin Raikov, după o întâlnire avută la începutul acestei săptămâni cu participanţii la protestul naţional „Să salvăm albinele“. „În plan personal, dar şi în calitate de şef al guvernului, sunt de acord cu poziţia d-voastră şi cred că e în afara oricărei îndoieli că aceste pesticide trebuie interzise pentru că, fără albine, nu va fi viaţă“, a spus Raikov. Premierul a dispus ca reprezentantul Bulgariei să voteze în favoarea interdicţiei pe 29 aprilie, când subiectul va fi discutat din nou la nivel european. În cadrul votului precedent din martie, Bulgaria a decis să se abţină, fapt care a provocat manifestaţii de protest în diferite oraşe ale ţării. Circa 20% din populaţia totală de albine a murit, anul trecut, în Bulgaria, susţin organizatorii protestelor. La începutul anului, Comisia Europeană a propus statelor membre suspendarea, timp de doi ani, a utilizării a trei neonicotinoide prezente în pesticide pentru patru tipuri de culturi: porumb, rapiţă, floarea-soarelui şi bumbac, pe baza unui aviz negativ dat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară. Mai multe ţări, între care Marea Britanie şi Germania, au votat împotriva propunerii. Cele trei neonicotinoide vizate - clotianidin, imidacloprid şi thiamethoxam - sunt prezente în pesticide produse de compania germană Bayer şi cea elveţiană Syngenta.