Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Bulgarii oferă case şi slujbe imigranţilor care se întorc acasă
Aderarea la Uniunea Europeană nu a adus doar beneficii Bulgariei şi României. Odată cu deschiderea graniţelor, o bună parte din forţa de muncă locală din cele două ţări şi-a încercat norocul în ţările mai vechi ale Uniunii. Astfel, atât România cât şi Bulgaria au început să se confrunte în această perioadă cu un deficit acut de forţă de muncă, fiecare dintre cele două ţări încercând prin diferite mijloace să îşi aducă muncitorii înapoi acasă.
Bulgaria a decis să stimuleze întoarcerea în ţară a cetăţenilor săi care au emigrat, oferindu-le case şi finanţându-le afacerile pe care doresc să şi le deschidă. Această hotărâre este prevăzută în Strategia Naţională pentru Migraţie şi Integrare, dezvoltată de Guvernul Bulgariei. Cu ajutorul acestei strategii, se încearcă stoparea exportului de capital uman, din Bulgaria. Ambasadele bulgare din străinătate vor deschide birouri speciale pentru angajări, care vor oferi slujbe atractive în Bulgaria, imigranţilor care au studii superioare. „Cei mai mulţi dintre compatrioţii noştri de peste hotare sunt interesaţi de sectorul bancar, unde salariile variază între 1.500 şi 2000 de euro pe lună. Dar sunt multe alte domenii de activitate în care putem să îi convingem să se întoarcă înapoi la muncă“, au declarat oficiali bulgari de la ministerul bulgar al Muncii. De altfel, nu doar Guvernul bulgar se confruntă cu o criză a forţei de muncă. Şi România se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă, Guvernul român încercând de mai multă vreme să îşi aducă înapoi acasă lucrătorii. Astfel, au fost organizate deja burse de locuri de muncă în capitalele europene, Guvernul român sperând să îi convingă pe români să se întoarcă acasă. Însă, deşi au fost multe persoane interesate de un loc de muncă în România, totuşi, puţini au fost cei care au revenit efectiv înapoi în ţară.