Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Bush recunoaşte: „Economia SUA este în pericol“

Bush recunoaşte: „Economia SUA este în pericol“

Data: 25 Septembrie 2008

▲ Casa Albă urgentează planurile de salvare a economiei americane ▲ Bush admite că bursele se vor prăbuşi dacă Congresul nu aprobă planul de 700 de miliarde de dolari ▲ Casa Albă a cerut celor doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din noiembrie să intervină în sprijinul ajungerii la un compromis privind planul actualei Administraţii, de salvare a sistemului financiar din SUA, aflat, în prezent, în dezbaterea Congresului ▲ John McCain şi-a întrerupt campania electorală ▲

Criza economică din Statele Unite capătă conotaţii politice, pe măsură ce se apropie sfârşitul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. În vreme ce George Bush recunoaşte gravitatea situaţiei, cei doi candidaţi aflaţi în cursă au reacţii diferite.

Preşedintele caută soluţii

Într-o nouă alocuţiune televizată, George Bush a dat asigurări că, deşi situaţia economiei este gravă, măsurile luate de administraţia sa se vor dovedi salvatorare. „Traversăm o criză financiară serioasă la care Guvernul răspunde cu acţiuni decisive. Am crescut încrederea în piaţa monetară şi am împiedicat investitorii să influenţeze negativ bursa în scopul câştigurilor personale. Dar cel mai important, administraţia pe care o conduc lucrează cu Congresul pentru a găsi cauzele acestei instabilităţi de pe piaţa financiară“, a spus preşedintele SUA. El le-a cerut membrilor Congresului american să voteze planul de salvare a sistemului financiar în valoare de 700 de miliarde de dolari, propus de Casa Albă. „Experţii economici din cadrul Guvernului au avertizat că, fără o acţiune imediată din partea Congresului, America va ajunge într-o stare de panică financiară. Tot mai multe bănci ar putea da faliment, iar bursele s-ar prăbuşi“, a avertizat Bush.

Totodată, preşedintele american a propus pentru astăzi o reuniune extraordinară la Washington, după ce candidatul republican la preşedinţie, John McCain, a declarat că se îndoieşte de eficienţa planului elaborat de administraţia Bush.

McCain îşi suspendă campania electorală

Candidatul republican la Casa Albă, John McCain, a anunţat deja că îşi suspendă campania electorală pentru a participa la discuţiile asupra crizei financiare şi a cerut amânarea dezbaterii prevăzute astăzi cu rivalul său, Barack Obama. În schimb, candidatul democraţilor a respins această propunere.

Prima dintre cele trei dezbateri televizate între cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale americane ar urma să aibă loc astă seară, la 21:00, ora Washingtonului, şi să abordeze în principal politica externă şi chestiunile de securitate naţională.

De altfel, şi Casa Albă a cerut miercuri candidaţilor la alegerile prezidenţiale din noiembrie să intervină în sprijinul ajungerii la un compromis privind planul actualei Administraţii de salvare a sistemului financiar. „Facem progrese în negocierile privind legea de salvare a pieţelor financiare, dar nu le-am finalizat încă. Sprijinul senatorilor McCain şi Obama, proveniţi din cele două partide, ar ajuta să se ajungă la o concluzie“, a afirmat Dana Perino.

Numele lui McCain, atras într-un scandal financiar

În toiul acestei agitaţii financiaro-politice, o dezvăluire de ultimă oră a afectat puternic tabăra republicanilor. Senatorul republican, John McCain, a încasat o lovitură de imagine după ce publicaţia „New York Times“ a scris că firma de lobby a directorului de campanie al lui John McCain a primit 15.000 de dolari pe lună, în ultimii trei ani, de la Banca Freddie Mac, înainte ca instituţia financiară să ajungă în pragul colapsului. Acuzaţia leagă astfel numele lui McCain de una dintre băncile care au contribuit la declanşarea crizei financiare din Statele Unite. „New York Times“, care citează surse anonime, susţine că firma de lobby a directorului republican de campanie respectivă a încasat jumătate de milion de dolari de la Freddie Mac, pentru activităţi de consultanţă.

Potrivit publicaţiei „New York Times“, banca a dat de fapt aceşti bani doar ca să aibă un om la Casa Albă, în cazul în care McCain ar câştiga alegerile. Echipa de campanie a lui McCain a negat acuzaţiile şi a contraatacat. Staff-ul candidatului republican a acuzat publicaţia „New York Times“ că ar fi pro-Obama.