Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Campanie europeană pentru studiul limbilor străine în rândul copiilor
În contextul marcării Zilei europene a limbilor străine, pe data de 26 septembrie, actualul comisar european pentru Multilingvism, Leonard Orban, a îndemnat părinţii să-şi direcţioneze copiii spre învăţarea mai multor limbi străine. Comisia Europeană va lansa, în acest sens, campania denumită „Piccolingo“, adresată părinţilor care au copii cu vârstele cuprinse între doi şi şase ani. Învăţarea unei limbi străine ar trebui să înceapă la o vârstă cât mai fragedă - aceasta este recomandarea pe care comisarul pentru Multilingvism, Leonard Orban, o face tuturor părinţilor din UE. „Copiii cu vârste mici sunt extrem de buni la învăţarea limbilor străine şi sunt dornici să o facă dacă toate condiţiile sunt potrivite. Din punct de vedere ştiinţific, toate datele conduc la faptul că procesul de învăţare ar trebui să înceapă cât mai repede cu putinţă“, afirmă comisarul român. Declaraţia oficialului european intervine în contextul în care Comisia sărbătoreşte, în 26 septembrie, Ziua europeană a limbilor străine. Manifestările se vor întinde pe parcursul unei întregi săptămâni şi vor fi organizate în Bruxelles, Luxemburg şi Paris. Comisarul Orban va organiza, mâine, o conferinţă de presă ce va fi urmată de un briefing tehnic privind „Învăţarea limbilor străine la vârste fragede“ şi de o demonstraţie a unui joc PC pentru limbi străine, intitulat LinguaGo şi accesibil pe pagina de internet EuropaGO. Tot în aceste zile, o piaţă din apropierea instituţiilor europene din Bruxelles va găzdui activităţi pentru copii, tema principală fiind „Să spui poveşti în limbi străine diferite“, iar jocurile, muzica şi un atelier de benzi desenate vor întregi atmosfera în Place Jourdan.