Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru investiţii în sectorul vitivinicol se deschide luni, 17 august, alocarea financiară totală disponibilă fiind de 11 milioane de euro atât pentru „creşterea co
Campanie pentru încurajarea colectării uleiului uzat
România este abia la începutul implementării unui sistem de colectare a uleiului de gătit folosit, arată un studiu realizat la iniţiativa Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI). Uleiul uzat poate fi transformat în biocombustibil şi, totodată, pot fi obţinute venituri suplimentare în România, a subliniat Dumitru Chisăliţă, preşedinte al AEI. O campanie de colectare a acestui ulei este derulată în prezent de Carrefour România. Astfel, cei care predau patru litri de ulei uzat primesc la schimb un litru de ulei nou. (C. Z.)



.jpg)