Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Capitala franceză „şi-a pierdut din credibilitate“
Liderii Uniunii Europene, reuniţi joi la Bruxelles, au discutat aprins şi în contradictoriu pe tema expulzărilor romilor din Franţa, însă fără un rezultat concret, subiectul fiind amânat pentru luna octombrie. Ieri, însă, presa europeană l-a pus la zid pe Nicolas Sarkozy, în timp ce ziarele franceze au scris despre "izolarea Parisului" şi "pierderea credibilităţii" în interiorul UE.
Tensiunea şi schimburile de replici acide au dominat întâlnirea la nivel înalt a Consiliul European de la Bruxelles, problema romilor acaparând agenda zilei. Cu toate că ţările membre s-au duelat, preşedintele Nicolas Sarkozy a obţinut o jumătate de victorie în ceea ce priveşte expulzările masive practicate de Franţa în ultima perioadă: statele comunitare îşi vor exprima o poziţie clară şi fermă în cadrul summitului special organizat în luna octombrie.
Conflictul tot mai acutizat între Paris şi Comisia Europeană şi, mai nou, Germania a fost prezentat pe larg ieri în paginile ziarelor europene. "Financial Times Deutschland" constată, într-un articol, că "politica Franţei faţă de romi scindează Europa", iar "Frankfurter Rundschau" scrie că Parisul este "indignat de cuvintele comisarei europene", redând schimbul de replici şi acuzaţii dintre preşedintele Franţei şi comisa-rul Viviane Reding.
Cotidianul madrilen "El Mundo" este extrem de dur, afirmând că Nicolas Sarkozy "îşi pierde stăpânirea de sine şi minţile", iar Guvernul de la Paris "practică o politică a expulzărilor colective, care nu doar că manifestă tendinţe xenofobe, ci încalcă dreptul european".
Cotidianul elveţian de limbă germană "Neue Zürcher Zeitung" publică un amplu articol pe această temă, subliniind că "şi în România, romii îşi găsesc cu greu locul în societate". Mai mult, în articol sunt prezentate diferitele aspecte ale problemei pe care "responsabilii politici europeni şi societatea europeană nu reuşesc s-o rezolve".
Iritarea pe axa Paris-Berlin a fost sesizată de "Deutsche Welle", care a prezentat pe larg declaraţia lui Sarkozy potrivit căreia Germania s-ar pregăti şi ea de expulzări în masă a romilor, imediat venind şi răspunsul de dezminţire al Executivului federal, care precizează că a fost, în mod sigur, o "neînţelegere" din partea liderului francez.
În tot acest timp, presa franceză îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu schimbul de replici ivite în timpul summitului, AFP estimând că Parisul "este izolat şi şi-a pierdut din credibilitate". "Liberation" consideră, la rândul său, că, "în contextul masivelor critici internaţionale, imaginea preşedintelui Franţei va avea de suferit".