Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cartofii din Harghita sunt cei mai ieftini din ultimii 20 de ani
În momentul de faţă, preţul unui kilogram de cartofi variază între 30 şi 40 de bani, potrivit Agerpres. Şeful Asociaţiei producătorilor de cartofi din Harghita, Keresztes Vencel, a declarat că, în condiţiile în care preţul de cost al cartofilor este de 50 de bani, la fiecare kilogram vândut producătorii pierd cel puţin 10 bani. „Practic, noi plătim TVA din buzunarul nostru. Pentru că preţul cartofului nu se stabileşte precum cel al pantofului. Dacă am face aşa am pune un preţ de 70 de bani şi nimeni nu ar cumpăra. La noi piaţa liberă stabileşte preţul şi anul acesta a fost producţie mare, iar consumatorii sunt tot mai săraci“, a explicat Keresztes Vencel. Chiar dacă preţul la producători este foarte redus, în pieţe sau la supermarketuri acesta este şi de trei ori mai mare, iar consumatorii nu resimt această scădere. El s-a declarat pesimist în legătură cu o posibilă creştere a preţului în primăvară, întrucât crede că atunci presiunea importurilor din Olanda, Germania şi Polonia va şi fi mai mare şi producătorii români vor ajunge să arunce cartofii la gunoi. Un alt producător de cartofi din judeţ, Vitos Laszlo, spune că producţia foarte mare din acest an, dar şi importurile au dus la acest preţ foarte mic, cu care producătorii nu s-au mai întâlnit de foarte mulţi ani. Producătorii de cartofi din Harghita au înregistrat în 2014 o producţie record, chiar dacă s-au luptat cu atacuri puternice de mană. (Mariana Bahcevan)