Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
CEC va acorda credite în cadrul programului START
Ministerul Economiei a selectat CEC Bank pentru a acorda credite în cadrul programului guvernamental destinat dezvoltării abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare - START, prin care sunt acordate finanţări nerambursabile de până la 100.000 lei.
Banca de stat va acorda credite în lei, cu o dobândă variabilă compusă din ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) la şase luni + 3 pp, actualizată semestrial, potrivit unui anunţ al Direcţiei de Implementare Programe pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
Beneficiarii vor primi garanţii de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM pentru 80% din valoarea creditului şi o perioadă de graţie de maximum 12 luni.
Clienţii eligibili sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii, cu capital social integral privat şi care nu au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul programului în anii anteriori şi nu au asociaţi, acţionari sau administratori care deţin sau au deţinut calitatea de asociaţi/acţionari/administratori ai altor societăţi comerciale care au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul programului în anii anteriori.
De asemenea, firmele trebuie să aibă cel mult doi ani de la înregistrare la Registrul Comerţului la data completării online a planului de afaceri şi obiectul de activitate pe care accesează să fie eligibil în cadrul programului.