România și Ucraina au semnat săptămâna trecută, la București, o declaraţie de Parteneriat strategic și două acorduri care vizează cooperarea industriilor de apărare pentru producerea în comun de sisteme de
Cel puţin 28 de copii, răniţi într-un atac în China
Un bărbat înarmat cu un cuţit a rănit, ieri, 28 de copii şi trei adulţi, într-o grădiniţă pentru copii din estul Chinei, în a treia agresiune de acest fel în ultima lună, a anunţat Agenţia chineză Xinhua. Trei dintre copii au fost spitalizaţi cu răni grave, după atacul comis de un bărbat de 47 de ani în oraşul Taixing, din provincia Jiangsu, au indicat responsabili locali şi surse de poliţie. Atacatorul a fost arestat. Cei trei adulţi răniţi sunt paznicul instituţiei şi doi educatori. "Miercuri, un învăţător a rănit 16 copii şi un alt institutor într-o şcoală primară din Leizhou, provincia sudică Guangdong, iar în provincia vecină Fujian, un fost medic de 42 de ani a fost condamnat pentru uciderea a 8 elevi, frustrat de eşecurile din viaţa profesională şi afectivă", precizează agenţia de stat chineză.


