Puţin peste un sfert (28%) dintre victimele fraudelor online raportează incidentele autorităţilor competente şi doar 4% reuşesc să-şi recupereze banii pierduţi, relevă un raport al Global Anti Scam Alliance.
Ceremonii în Europa de Ziua Victoriei
Săptămâna trecută s-au împlinit 80 de ani de la capitularea Germaniei naziste, într-un context geopolitic complex, marcat în Europa de războiul din Ucraina și tensiunile cu Rusia. Ziua Victoriei a fost sărbătorită în Europa de Vest prin ceremonii sobre, care pun accent pe reconciliere, pace și unitate. Germania și Franța, inamici acum 80 de ani, sunt acum pilonii centrali ai Europei unite, în timp ce Rusia, una dintre cele patru puteri învingătoare în 1945, este percepută astăzi drept o amenințare.
În Marea Britanie, sărbătorirea a 80 de ani de la victoria aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial a cuprins o paradă militară, luni, la care a asistat şi familia regală, un ceai la care Regele Charles a invitat mai mulți veterani și o slujbă, joi, la Westminster Abbey în cadrul căreia suveranul britanic a adus un omagiu soldaţilor care au căzut în război, iar premierul Keir Starmer a subliniat că sacrificiile de atunci „nu trebuie uitate niciodată”. Ceremoniile din acest an au fost deosebit de emoţionante, deoarece numărul veteranilor este tot mai mic. La slujbă a participat şi stră-strănepotul lui Winston Churchill, în vârstă de 10 ani, care a aprins o lumânare a păcii.
Şi Franţa a sărbătorit. Conform tradiției, preşedintele Emmanuel Macron a depus o coroană de flori la mormântul soldatului necunoscut de sub Arcul de Triumf din Paris şi a asistat la parada militară de pe bulevardul Champs Elysees. Pentru francezi au o semnificaţie deosebită şi ziua debarcării aliate în Normandia (6 iunie 1944, D-Day), eliberarea oraşului Strasbourg, serbată la sfârşitul lui decembrie, și eliberarea localităţii Colmar din Alsacia - ultima mare bătălie din al Doilea Război Mondial pe teritoriul Franţei, sărbătorită în februarie.
Rusia a organizat, ca în fiecare an, o mare paradă militară la Moscova, la 9 mai. Vineri, în Piața Roșie, în prezența președintelui Vladimir Putin, a președintelui chinez Xi Jinping și a altor lideri din circa 30 de țări, au defilat peste 10.000 de soldaţi, elevi ai şcolilor de ofiţeri, copii de militari, precum și detașamente din alte 13 ţări, inclusiv din China.
Parada a fost deschisă de legendarele tancuri sovietice T-34, care fac parte din armamentul care a făcut posibilă eliberarea URSS şi a permis forţelor sovietice să ajungă la Berlin. Ca parte a armamentului modern, au fost prezente rachetele intercontinentale Yars, cu o rază de acţiune de până la 12.000 de kilometri, rachetele balistice Iskander, capabile să transporte focoase nucleare şi care sunt utilizate frecvent în războiul din Ucraina. Un loc special în defilare l-au avut dronele, care îndeplinesc misiuni de spionaj şi de atacuri pe distanţe lungi, relatează EFE. În total, aproximativ 130 de echipamente de război ruse au luat parte la defilare. Parade similare au avut loc la Sankt Petersburg, Vladivostok şi în alte oraşe mari din Rusia. (C. Z.)