Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cereri soluţionate prin „Prima Casă“ în 2014
Anul acesta s-au acordat circa 25.000 de garanţii pentru achiziţia de locuinţe prin programul „Prima Casă“, finanţarea accesată ajungând la 900 milioane de euro. Creditul mediu s-a situat la 36.000 de euro, iar preferinţa pentru apartamentele cu trei camere a crescut.
Majoritatea celor care au profitat de garanţia oferită de stat au cumpărat apartamente de două camere, construite înainte de 2008. De la începutul programului, în anul 2009, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a consemnat 130.000 contracte de garantare, cu o valoare a creditelor de aproape 5 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al Fondului, citat de Mediafax. Capitala se situează pe primul loc la numărul solicitărilor pentru prima casă, cu 35.000 de dosare, reprezentând 27,3% din total, urmată de judeţul Ilfov, cu 11.500 dosare (8,8%), Cluj - 9.100 dosare (7%), Timiş - 7.600 dosare (6%), Iaşi şi Constanţa (circa 5% fiecare). O treime dintre garanţiile acordate au avut o valoare de până în 30.000 de euro, un sfert sunt cuprinse între 30.000 şi 40.000 de euro, alt sfert de peste 50.000 de euro, iar 19% au reprezentat sume între 40.000 şi 50.000 de euro. „Raportat la numărul de camere, se observă o tendinţă de creştere a ponderii imobilelor cu trei camere achiziţionate, în principal, în detrimentul imobilelor cu o cameră. Statistic, situaţia indică preferinţa în procent de 51% pentru imobile cu două camere şi de 30% pentru imobile cu 3 camere. Garsonierele şi imobilele cu patru camere şi peste au fost preferate în procent de 11%, respectiv 6%“, se spune în comunicat. Din totalul proprietăţilor achiziţionate prin program, 69% sunt construite înainte de anul 2008 şi 31% sunt imobile noi, construite după ianuarie 2008. Pentru perioada septembrie-noiembrie, numărul garanţiilor emise a urcat cu 52% faţă de acelaşi interval al anului trecut, la 7.567 locuinţe, în timp ce valoarea finanţărilor s-a majorat cu 59%, la 278 milioane de euro.
FNGCIMM reaminteşte că va derula şi programul „Prima Maşină“, care va debuta în perioada sărbătorilor de iarnă. (Mariana Bahcevan)