Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cererile pentru fonduri europene se depun şi online
Începând cu prima sesiune din acest an de depunere a proiectelor pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cererile de finanţare se pot depune şi online, pe pagina de internet www.apdrp.ro. „Facilitatea constă în uşurinţa completării dosarului cererii de finanţare, dar şi a depunerii acestuia, fără a mai fi necesară deplasarea la oficiile judeţene ale APDRP“, a precizat directorul general al APDRP, David Eugen Popescu.
Solicitările de finanţare ale investitorilor în agricultură prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală vor fi primite şi online, prin intermediul paginii de internet www.apdrp.ro, anunţă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Acest lucru va fi posibil odată cu prima sesiune de depunere de proiecte din 2014, potenţialii beneficiari se vor înregistra pe pagina de internet a APDRP, vor completa cu informaţii specifice o serie de date de identificare şi vor încărca în format electronic cererea de finanţare, cu toate documentele anexate pentru a fi transmise automat către APDRP. „Depunerea on-line a cererilor de finanţare vine ca o facilitate pentru investitorii din agricultură care doresc să acceseze fondurile europene acordate prin PNDR. De asemenea, se constituie şi ca o etapă în demersul APDRP de a optimiza şi facilita procesul de solicitare a fondurilor europene. Facilitatea constă în uşurinţa completării dosarului cererii de finanţare, dar şi a depunerii acestuia, fără a mai fi necesară deplasarea la oficiile judeţene ale APDRP. Mai mult, sistemul va permite eliminarea oricăror suspiciuni privind depunerea şi înregistrarea proiectelor.
Depunerea online reprezintă un prim pas de simplificare a procedurilor de lucru cu beneficiarii, astfel încât aceştia să nu mai fie puşi pe drumuri şi să se evite pierderea de timp şi de bani“, a precizat directorul general al APDRP, David Eugen Popescu, citat de Agerpres.
Potrivit procedurii, după completarea datelor obligatorii de identificare ale solicitantului şi proiectului propus pentru finanţare, cererea de finanţare împreună cu anexele aferente vor fi încărcate pe pagina de Internet www.apdrp.ro.
Dacă încărcarea a fost realizată cu succes, se va emite un bon de ordine aferent depunerii respective, alocarea bonurilor de ordine realizându-se prin generarea unei secvenţe unice pe sesiune. În continuare, dacă proiectul este declarat neconform, solicitantul va fi notificat în acest sens, iar dacă proiectul este conform vor fi urmate toate etapele procedurale de evaluare şi selecţie. „Subliniez importanţa ca solicitanţii să depună din timp proiectele, pentru a evita respingerea proiectului pentru că a depăşit termenul-limită de depunere - nu se poate depăşi nici cu un minut ora de închidere a sesiunii, dat fiind faptul că sistemul închide automat sesiunea. De asemenea, dacă proiectul se depune din timp, în cazul în care acesta este neconform, solicitantul are timp să corecteze eroarea şi să depună din nou proiectul în cadrul aceleiaşi sesiuni“, a menţionat David Eugen Popescu.
Pentru a depune online proiectele, solicitanţii trebuie să-şi creeze un cont de utilizator pe site-ul agenţiei de plăţi şi să urmeze paşii aferenţi, toate precizările privind procesul de depunere online urmând să fie detaliate în Ghidul Solicitantului şi, după aprobarea acestuia, vor fi publicate pe pagina de internet a APDRP. (Oana Nistor)