Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cioloş, audiat pe 15 ianuarie la PE
Dacian Cioloş, comisarul european desemnat pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, va răspunde întrebărilor comisiei de specialitate din cadrul Parlamentului European pe 15 ianuarie, deputaţii stabilindu-şi deja întrebările. Una dintre acestea se referă la uniformizarea subvenţiilor agricole la nivelul tuturor statelor membre, europarlamentara bulgară, Maria Nedelceva, depunând deja întrebarea la conducerea grupului Partidului Popular European. „Întrebarea mea este legată de egalarea subvenţiilor - prin ce mecanisme se va efectua aceasta, după ce criterii şi când va fi posibilă“, a spus Nedelceva. Ea recunoaşte însă că nu este sigură dacă va reuşi să-l întrebe pe Cioloş la 15 ianuarie. „Suntem 700 de deputaţi europeni şi fiecare vrea să pună câte o întrebare, este clar că există o concurenţă foarte strânsă. Procedura pentru selectarea parlamentarilor care vor pune întrebări nu s-a terminat încă. Nu este atât de important însă cine va pune întrebările, ci ce întrebări vor fi puse“, a adăugat Nedelceva.