Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
CM de fotbal: Ghana s-a calificat în sferturi, după 2-1 cu SUA în optimi
Ghana a învins SUA cu scorul de 2-1 (1-0, 1-1), după prelungiri, sâmbătă seara, la Rustenburg, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud, şi va juca în sferturile de finală cu Uruguay.
Africanii au deschis scorul prin Kevin-Prince Boateng (5), Landon Donovan a egalat după pauză (62, penalty), dar Asamoah Gyan a adus golul victoriei Ghanei în prelungiri (93). Ghanezii sunt singurii reprezentanţi ai Continentului Negru rămaşi în competiţie şi egalează astfel cea mai bună performanţă a unei echipe africane, sferturi de finală, reuşită de Camerun în 1990 şi Senegal în 2002. Ghana, cvadruplă campioană a Africii, este doar pentru a doua oară la Cupa Mondială şi a eliminat SUA şi la ediţia precedentă, învingând-o cu 2-1 în ultimul meci din grupă. În optimi la CM 2006, Ghana a fost întrecută de Brazilia cu scorul de 3-0. Sfertul de finală Uruguay – Ghana va avea loc pe data de 2 iulie, de la ora 21.30.