Emisiunea de mărci poştale „Constantin Brâncuşi, 150 de ani de la naştere”, formată din două mărci poştale, o coliţă dantelată, un plic „prima zi”, două cărţi poştale maxime şi o mapă
Conflictul valutar poate deveni unul comercial
Germania, cel mai mare exportator european, menţine presiunile asupra Chinei pentru alinierea yuanului cu valutele importante şi avertizează că s-ar putea ajunge la un război comercial din cauza statelor care concurează în a-şi susţine exporturile prin deprecierea monedei proprii. "Depinde de China să evite o dispută comercială păguboasă cu SUA. Trebuie să avem grijă ca războiul valutar să nu devină unul comercial", a afirmat ministrul german al Economiei, Rainer Brüderle. Săptămâna viitoare este programată, în Coreea de Sud, o reuniune a miniştrilor şi guvernatorilor de bănci centrale din statele G20. Întâlnirea reprezintă o oportunitate pentru liderii statelor dezvoltate şi emergente mari să abordeze problema dezechilibrelor valutare care perturbă comerţul.


