Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Convorbire telefonică Rubio-Țoiu
Secretarul de stat american Marco Rubio şi ministrul român de externe, Oana Ţoiu, au avut joia trecută o convorbire telefonică în care au discutat despre cooperarea bilaterală în domeniul apărării, energiei şi combaterii migraţiei ilegale, au informat Departamentul de Stat și Ministerul român al Afacerilor Externe.
Potrivit Departamentului de Stat, Marco Rubio i-a reiterat omologului său dorinţa SUA pentru un comerţ corect şi echilibrat. La rândul său, Oana Ţoiu a transmis aprecierea preşedintelui României pentru invitaţia primită de la preşedintele Donald Trump de a efectua o vizită oficială în SUA. (C.Z.)



.jpg)