Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cornel Constantin Ciomâzgă va fi prezent la Serile DOXOLOGIA
Centrul Cultural Misionar DOXOLOGIA al Arhiepiscopiei Iaşilor a pregătit în această toamnă, cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, mai multe evenimente speciale. Unul dintre acestea, organizat în cadrul manifestărilor culturale Serile DOXOLOGIA, va avea loc vineri, 31 octombrie 2014, în Aula Universităţii Petre Andrei din Iaşi, începând cu ora 18:00. Este vorba despre conferinţa „De la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer“, susţinută de jurnalistul şi scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă şi moderată de pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Unul dintre cei mai importanţi publicişti ai anilor 1990, întemeietor şi director al mai multor publicaţii şi al primelor posturi de radio private din România, profesor la facultatea de jurnalism, mentor al unor mari gazetari de astăzi, Cornel Constantin Ciomâzgă se retrăgea prin anii 2000 în chiliile unor mănăstiri pentru a ieşi de acolo cu o carte care avea să spargă tiparele, devenind în foarte scurtă vreme best-seller. De atunci şi până acum cartea sa Lucrarea a fost declarată de mai multe ori cel mai căutat roman românesc postrevoluţionar, tirajele epuizându-se de fiecare dată cu rapiditate. Timp de zece ani scriitorul a stat din nou retras prin sihăstrii şi locuri tainice, numai de el ştiute, pentru ca în iunie 2014 să revină cu o nouă carte Se întorc morţii acasă, ce s-a confirmat a fi cu mult mai răvăşitoare decât cea dintâi.
În cadrul evenimentului de pe 31 octombrie vor fi prezentate şi cele două cărţi ale lui Cornel Constantin Ciomâzgă.