Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Costuri ascunse de până la 4.500 de lei la „Prima Casă“
Un beneficiar al Programului „Prima Casa“ va trebui să achite nu mai puţin de 7 comisioane şi 3 taxe. Iar în cazul în care locuinţa nu este cumpărată direct de la proprietar, acestora li se va mai adăuga un comision, care va trebui achitat agenţiei imobiliare. Pentru un apartament în valoare de 60.000 de euro, valoarea totală a acestora poate depăşi 4.200 de euro, scrie Mediafax, citând cotidianul „Gândul“.
Cea mai mare cheltuială va fi cea cu taxele notariale. Pentru un apartament cu un preţ de vânzare de 60.000 de euro, taxele notariale se ridică la 4.437 de lei, adică circa 1056 de euro. În afara garanţiei oferite de stat, băncile cer, la rândul lor, o garanţie suplimentară, sub forma unui depozit colateral, constituit din primele trei rate de dobândă şi valabil pe toată perioada creditului. Evaluarea imobilului mai scoate din buzunarele celor interesaţi de cumpărarea unei locuinţe până la 500 de lei, plus TVA, adică circa 142 de euro. În cazul în care „Prima Casă“ este achiziţionată printr-o agenţie imobiliară, trebuie luat în calcul şi comisionul datorat acesteia, care ajunge, în medie, la 3% plus TVA. Astfel, pentru un apartament de 60.000 de euro, comisionul poate ajunge la 2.000-2.500 de euro. Comisioanele pentru administrarea contului curent mai costă încă circa 400 de euro. Şi Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri va încasa de la cei ce cumpără „Prima Casă“ un comision de gestiune, de 0,37% pe an, care este, în primii 3-4 ani, de aproximativ 200 de euro. La acestea se adaugă taxa de înregistrare la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, care este de 67 de lei.