Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Credite ipotecare mai scumpe
Creditele ipotecare noi, atât cu dobânzi fixe, care reprezintă 99% din creditele acordate în prezent, cât şi variabile, vor avea rate mai mari în a doua parte a anului, ca urmare a creșterii dobânzilor, potrivit unei analize realizate de Ipotecare.ro şi SVN Credit Romania.
Astfel, dobânzile variabile, care depind de IRCC (Indicele de referință pentru creditele consumatorilor), vor crește deoarece indicele va ajunge la circa 6% în ultimul trimestru (față de 5,55% în prezent), în timp ce dobânzile fixe medii vor fi de aproximativ 5,95% (comparativ cu 5,45% actual). (C. Z.)



.jpg)