Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Crește valoarea tichetelor de masă
La întâlnirea de luni a Consiliului Naţional Tripartit, care reunește reprezentanți ai Guvernului, ai sindicatelor și ai patronatelor, părţile au agreat majorarea valorii tichetelor de masă la 35 de lei începând de la 1 august 2023 şi la 40 de lei începând de la 1 ianuarie 2024. În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii.
Creşterea nivelului de trai, reducerea inflaţiei, asigurarea stabilităţii economice, deschiderea mai multor apeluri de proiecte finanţate prin cadrul financiar multianual 2021-2027 au fost, de asemenea, pe agenda discuţiilor.
„Îmi doresc să începem de astăzi un dialog deschis cu sindicatele şi patronatele asupra deciziilor importante pe care le vom lua în perioada următoare. (…) Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat de statul român pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.
În cadrul aceleiași întâlniri, Confederaţia Patronală Concordia a solicitat întâlniri cu ministrul finanţelor, pentru a discuta despre reforma fiscală, potrivit preşedintelui acestei organizații a patronatelor, Dan Şucu.
„Vrem să înţelegem mai bine ce doreşte Guvernul în materie de taxe şi impozite şi am solicitat întâlniri cu ministrul finanţelor pentru a discuta reforma fiscală. Ca reprezentanţi ai mediului privat, am subliniat nevoia de a fi consultaţi şi de a putea să ne exprimăm punctul de vedere pe teme majore cu impact asupra economiei şi consumatorilor, precum fiscalitate, forţă de muncă etc.”, a spus Şucu, conform Agerpres. (C. Z.)