O inteligenţă artificială (AI) dezvoltată de Google este capabilă să prognozeze vremea pe o perioadă de 15 zile cu o acurateţe fără precedent, astfel multe vieţi putând fi salvate din cauza catastrofelor
Creștere salarială de 10% pentru unii bugetari
Răspunzând revendicărilor înaintate de unii funcționari publici care au acuzat diferenţele salariale dintre angajații din administraţia centrală şi cei din teritoriu, Ministerul Muncii a lansat, marți seară, în dezbatere un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede creşteri salariale de 10% față de decembrie 2023, în două tranşe, respectiv iunie şi septembrie 2024, cu un impact bugetar de 1,12 miliarde de lei. Ordonanța face referire la angajaţi din muzee, din cadrul Registrului Comerţului, din agenții de mediu sau din primării cu mai puțin de 20.000 de locuitori.
Potrivit Notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de ordonanță publicat pe site-ul Ministerului Muncii, sunt vizate familiile ocupaţionale din Anexa nr. III - Cultură, Anexa nr. IV - Diplomaţie, Anexa V Capitolul VI - personalul din cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, Anexa nr. VII - personalul din autorităţile şi instituţiile aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor, prim-ministrului și a Parlamentului, Anexa VIII - Administraţie, inclusiv pentru funcţionarii publici din unităţile administrativ-teritoriale de până la 20.000 de locuitori, respectiv poziţiile 21-28 din lit. C ale Anexei nr. IX din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Totodată, angajații agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului vor beneficia de salarizare la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.
Proiectul mai prevede posibilitatea ca autoritățile și instituțiile publice să deconteze „lucrătorilor care folosesc în mod obişnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru achiziţia de dispozitive de corecţie speciale, în limita sumei de 500 lei/persoană”.
Acoperirea creşterii cheltuielilor bugetare aferente va fi realizată din procesele de reorganizare instituţională, din creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi a plăţii contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale şi a impozitului pe venit, din creşterea gradului de colectare, precum şi din reducerea unor cheltuieli.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat ordonanța în cursul unei conferințe de presă susținute marţi, spunând că actul normativ se referă la bugetarii cu venituri foarte mici. „A fost pusă în transparenţă (ordonanţa, n.r.). (...) Vorbim de majorări de 5% şi 5% categoriilor care nu au primit, celor care au venituri foarte mici. În acest moment, din ceea ce am stabilit împreună cu ministrul finanţelor, Guvernul atât îşi permite”, a spus premierul.
Referitor la decontarea ochelarilor de vedere, șeful Guvernului a menționat că trebuie realizată pentru toate categoriile de bugetari, nu doar pentru magistraţi. „Este o cerinţă europeană cu decontările pentru ochelari până în suma de 500 de lei. (...) Guvernul îşi permite 500 de lei să fie decontaţi. Normal, cu un consult oftalmologic, că dacă n-ai nevoie, nu îţi iei ochelari”, a precizat el. (C. Z.)