Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cuba schimbă „cârmaciul“, dar rămâne comunistă
Raul Castro (76 de ani), noul preşedinte cubanez, a anunţat, duminică, că îşi „asumă responsabilitatea“ succesiunii încredinţate de fratele său Fidel, dar că el va continua să îl consulte pentru deciziile majore, în primul său discurs în faţa Parlamentului. „Comandantul şef al revoluţiei cubaneze este unic. Fidel este Fidel, aşa cum noi ştim bine. Fidel este de neînlocuit“, a declarat noul şef al statului cubanez. În continuare, noul lider a criticat recentele comentarii ale Statelor Unite şi s-a arătat încrezător în continuarea revoluţiei. „Am luat notă de declaraţiile injurioase şi deschis intervenţioniste ale Imperiului şi ale unora dintre apropiaţii săi“, a spus Raul Castro, care s-a angajat totuşi să înbunătăţeasca viaţa concetăţenilor săi. Acest lucru este aşteptat cu nerăbdare de o populaţie obişnuită cu salarii de 15 dolari pe lună.
În schimb, secretarul de stat american, Condoleeza Rice, insistă însă ca regimul cubanez să înceapă un proces de schimbare democratică paşnică. Ea a cerut eliberarea deţinuţilor politici, respectarea drepturilor omului şi alegeri libere. Rice a făcut apel la întreaga comunitate internaţională pentru a ajuta Havana pe calea schimbărilor. „Cubanezii, în faţa unei moşteniri de cinci decenii de tiranie, merită solidaritatea noastră şi sprijinul nostru în momentul în care caută să construiască un viitor mai strălucitor“, a declarat şefa diplomaţiei americane, într-un comunicat oficial.