Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cum se restituie sumele achitate pentru necompletarea formularului PLF
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat şi publicat în Monitorul Oficial ordinul care stabileşte procedura de restituire, de către organele fiscale locale, a sumelor de bani achitate de cetăţeni reprezentând amenzi contravenţionale pentru necompletarea, la intrarea în România, a formularului digital de localizare a pasagerilor - PLF.
Cetăţenii sancţionaţi contravenţional care au achitat amenda trebuie să depună o cerere la Direcţia de taxe şi impozite din cadrul primăriei de domiciliu, în vederea restituirii sumelor achitate, în termen de 90 de zile calculate începând cu ziua de 17 august.
În vederea procesării rapide a cererilor, acestea trebuie însoţite de procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi documentul de plată.
„Cererile pot fi depuse în format fizic, electronic, prin e-mail sau Spaţiu Virtual Privat (foto) sau prin împuternicit. Sumele pot fi restituite în contul comunicat de contribuabil, în numerar la casieriile organelor fiscale locale sau vor fi scăzute din alte datorii fiscale, dacă acel contribuabil are de achitat impozite pe clădiri, impozite pe terenuri, impozite pe mijloacele de transport etc. Termenul de soluţionare este de maximum 45 de zile de la depunerea acestora”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.
În cazul cetăţenilor care au primit amendă contravenţională pentru necompletarea formularului PLF, dar care nu au achitat amenzile, acestea se anulează şi se scad din evidenţele organelor de executare fără a fi nevoie de depunerea cererii completate. (O. N.)