Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Curățenie generală în România
În această lună, în sate și orașe, în păduri, în preajma lacurilor și râurilor vor avea loc acțiuni de ecologizare și de colectare a deșeurilor. Este o campanie națională numită „Curățăm România”, inițiată de Ministerul Mediului. Unitățile administrativ-teritoriale vor putea deconta sume cuprinse între 3.000 şi 30.000 de lei reprezentând cheltuieli realizate pentru această campanie.
Campania naţională „Curăţăm România!”, care se adresează tuturor românilor, este prima de acest fel care implică atât autorităţile centrale şi cele locale, cât şi asociaţiile de protecție a mediului. A început luni, 4 aprilie, şi se va desfăşura până pe 4 mai, sub sloganul „Vrem o ţară fără deşeuri abandonate!”
„Zeci de sate şi oraşe, zeci de mii de astfel de locuri ne spun că nu mai putem să rămânem indiferenţi, că trebuie să ne pese şi trebuie să fim adulţii care le dăm copiilor noştri o altă educaţie, le dăm copiilor noştri alte sate, alte oraşe, unde nu mai vedem asemenea imagini (cu deșeuri, n.r.). Probabil că sunt zeci de oraşe, zeci de municipii, unde lucrurile arată mai bine - şi sunt cu siguranţă milioane de români cărora le pasă. În ciuda acţiunilor de primăvară, de curăţenie, în oraşe sunt în continuare, în România, mii de localităţi unde nepăsarea duce la asemenea privelişti”, a declarat ministrul mediului, Barna Tanczos, la o conferinţă de presă care s-a desfășurat în București, într-un loc sufocat de gunoaie.
Campania, a precizat el, își propune multiplicarea eforturilor care sunt depuse în anumite localităţi de către unele ONG-uri și de „milioane de români care vor să schimbe faţa României”.
„Este un apel la implicare, este un apel din partea Ministerului Mediului în primul rând către unităţile administrativ teritoriale (UAT) pentru că legislaţia spune foarte clar că gestionarea deşeurilor este atributul autorităţilor publice locale”, a subliniat ministrul, potrivit Agerpres.
El a menționat că vor fi implicate instituţiile subordonate ministerului, precum Regia Națională a Pădurilor și Apele Române, care vor fi catalizatori ai acestei campanii, dar vor și participa efectiv la acţiuni de salubrizare sau de ecologizare.
De asemenea, Garda de Mediu şi Agenţiile de Protecţia Mediului vor ajuta la organizare, la coordonare şi la centralizarea datelor cu privire la cantităţile de deşeuri.
„Venim cu sprijin financiar la UAT-uri, le asigurăm finanţare printr-un program derulat de Agenţia Fondului de Mediu. Finanţare înseamnă sume cuprinse între 3.000 şi 30.000 de lei, în funcţie de numărul de locuitori dintr-un UAT - şi pot deconta cheltuielile ocazionate cu această campanie, cu campaniile de ecologizare şi curăţire. Sunt eligibile toate unităţile administrativ-teritoriale, fără excepţie”, a mai spus ministrul mediului. (C. Z.)